Comisia Europeană propune distribuirea gratuită de fructe în şcoli

on .

mar.jpgDistribuirea gratuită de fructe în şcoli pentru încurajarea bunelor obiceiuri alimentare în rândul elevilor, astfel încât aceştia să nu devină supraponderali, va deveni o obişnuinţă în UE, potrivit unei propuneri a Comisiei Europene. Comisarul european pentru agricultură, Mariann Fischer Boel, propune un buget de 90 de milioane de euro pe an pentru finanţarea acestei operaţiuni, la care se vor adăuga fondurile aduse de diferitele state membre pe bază de voluntariat. Această idee a apărut cu prilejul unei reforme a mecanismului de subvenţii în sectorul fructelor şi legumelor, intervenită în anul 2007 în UE. În loc să fie retrase fructe de pe piaţă şi să fie distruse în scopul susţinerii preţurilor, se prevede ca ele să fie distribuite în mod gratuit în şcoli.

Circa 22 de milioane de copii din spaţiul Uniunii Europene sunt supraponderali, dintre care cinci milioane sunt obezi, iar acest număr ar urma să crească cu 400.000 în fiecare an. ”Este suficient să te plimbi în oricare oraş european pentru a măsura amploarea problemei pe care o reprezintă copiii supraponderali”, subliniază Mariann Fischer Boel.

Statele membre ale Uniunii Europene vor fi chemate să decidă dacă vor participa apoi şi ele la finanţarea acestei operaţiuni care aminteşte de cea deja existentă privind distribuirea de lapte în şcoli. Bruxelles-ul doreşte ca fiecare ţară să verse sume echivalente cu fondurile pe care le primeşte de la bugetul comunitar pentru distribuirea de fructe şi legume, adică 50% din finanţarea totală avută în vedere, statele mai puţin bogate fiind totuşi chemate să contribuie mai puţin decât celelalte, cu doar 25%.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă un consum net zilnic de 400 de grame de fructe şi legume de persoană. Majoritatea europenilor nu ating acest obiectiv. Consumul este în scădere, în special în rândul tinerilor. Experţii coincid asupra faptului că o alimentaţie sănătoasă poate juca un rol fundamental în reducerea fenomenului obezităţii şi a riscului ca, la o vârstă mai avansată, să apară grave probleme de sănătate precum bolile cardiovasculare şi diabetul, potrivit Bruxelles-ului.

Anul trecut, Comisia Europeană a dorit să lanseze deja acest proiect de distribuire a fructelor dar a fost nevoită să amâne aplicarea lui din cauza dificultăţilor în materie de finanţare. Distribuirea gratuită a acestor produse în şcoli poate avea, potrivit Bruxelles-ului, un efect pozitiv, în special în cartierele defavorizate, unde consumul de fructe şi legume proaspete este mai scăzut. /Rompres/

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!