Selecţia la rezidenţiat cu timp parţial 2008

on . . Accesări: 7282

Ministerul Sănătăţii Publice organizează, miercuri 9 iulie 2008 test de selecţie de intrare în rezidenţiat 2008, cu timp parţial, în specialitatea Medicină de familie. Selecţia se va desfăşura în următoarele centre universitare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Timişoara, Târgu-Mureş. Selecţia se va desfăşura sub forma unui test scris cu 10 întrebări. Timpul acordat pentru rezolvarea testului este de 2 ore. Răspunsurile se notează cu note de la 1 la 10 fiind admişi cei care au obţinut minimum media 5,00. Testul de selecţie se susţine după tematica şi bibliografia concursului de rezidenţiat 2008, domeniul medicină, publicată deja pe site-ul nostru.
 La testul de selecţie se pot prezenta absolvenţii facultăţilor de medicină, promoţii anterioare anului 2005, medici de Medicină Generală cu drept de liberă practică.
 Înscrierile se pot face la sediile ASP judeţene şi a municipiului Bucureşti, respectiv ministerele cu reţea sanitară proprie, din momentul apariţiei în presă a publicaţiei de selecţie şi se termină cu 25 de zile înaintea testului, respectiv până la data de 13 iunie 2008, inclusiv.
 Corectarea testului se face conform baremului transmis de comisia comună centrală, în termen de două săptămâni.
 Medicii confirmaţi ca rezidenţi de Medicină de Familie cu timp parţial efectuează pregătire minimum 3 zile pe săptămână, durata maximă de parcurgere a stagiilor prevăzute în curriculă fiind de 5 ani în unităţile acreditate pentru specialitatea Medicină de Familie. Alegerea unităţii sanitare de pregătire se va face prin teleconferinţă în prima decadă a lunii septembrie iar prezentarea la stagii se va face începând cu 1 octombrie.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!