Diabetul legat de recurenţa cancerului hepatocelular cu HCV

on . . Accesări: 3190

Diabetul zaharat este un predictor negativ al evoluţiei pacienţilor cu cancer hepatocelular legat de existenţa unei infecţii cu virus hepatitic C (HCV), raportează cercetători din Japonia în numărul din luna septembrie al revistei de specialitate American Journal of Gastroenterology. “Diabetul este un factor de risc nu doar pentru apariţia carcinomului hepatocelular dar şi pentru recurenţa acestuia postoperator” a subliniat Dr. Shuichi Kaneko, investigatorul principal al studiului. Dr. Kaneko împreună cu colegii săi de la Universitatea Kaneko au făcut un studiu retrospectiv în care au inclus 90 de pacienţi diagnosticaţi cu hepatită virală B şi/sau C, pacienţi care au fost supuşi unei intervenţii chirurgicale pentru carcinom hepatocelular. Din lot 30 de bolnavi erau cunoscuţi cu diabet zaharat, restul de 60 nu aveau această maladie.
 În total la 49 de bolnavi s-a constatat recurenţa bolii după intervenţia chirurgicală. Dintre aceştia 22 erau din grupul cu diabet zaharat (73.3%), restul de 27 (45.0%) din grupul fără diabet. Perioada medie de timp scursă până la diagnosticarea recurenţei a fost de 32.8 luni.
Cercetătorii nu au găsit nicio diferenţă semnificativă statistic în ceea ce priveşte supravieţuirea pacienţilor cu carcinom hepatocelular şi infecţie cu virus hepatitic B cu sau respectiv fără diabet zaharat. În ceea ce priveşte bolnavii cu infecţie cu virus hepatitic C şi carcinom hepatocelular, atunci când au fost comparaţi pacienţii cu diabet cu cei care nu aveau diabet, ratele de supravieţuire la trei ani, sau la o perioadă mai mare de timp, au fost semnificativ mai scăzute la grupul cu diabet. Ratele de supravieţuire la 5 ani au fost de 43.8% în cazul diabeticilor, versus 82.6% în grupul care nu avea diabet.
 Luând în considerare aceste noi date Dr. Kaneko concluzionează că această categorie de pacienţi cu carcinom hepatocelular ar trebui atent monitorizată şi urmărită.
 
Am J Gastroenterol 2007;102:1939-1946.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!