Adalimumab este eficient pentru menţinerea remisiunii din boala Crohn

on . . Accesări: 6306

Adalimumabul administrat subcutanat este eficient în tratamentul bolii Crohn precum şi în menţinerea remisiunii la aceşti pacienţi, informează cercetătorii trialului CLASSIC II în numărul din septembrie al revistei Gut. Dr. William J. Sandborn a afirmat că echipa de cercetare a demonstrat că atât adalimumab în doză de 40 mg săptămânal cât şi adalimumab 40 mg la două săptămâni este mai eficient, comparativ cu placebo, în menţinerea remisiunii la pacienţii care au ajuns în această fază prin terapie de inducţie cu adalimumab. Medicamentul a fost bine tolerat de pacienţi.
 Dr. Sandborn de la Mayo Clinic din Rochester a raportat împreună cu colegii săi că cei 55 pacienţi din trailul CLASSIC I care au atins faza de remisie după 4 săptămâni de tratament au fost incluşi în trialul CLASSIC II şi au fost randomizaţi pentru adalimumab o dată la două săptămâni, adalimumab săptămânal sau placebo (n = 19, 18, respectiv 18).
 Pe baza scorului indexului de activitate al bolii Crohn la 56 de săptămâni după tratament ratele de remisie au fost: 79% la grupul tratat bisăptămânal, 83% la grupul tratat săptămânal şi 44% la grupul placebo (p < 0.05 pentru cele două grupuri tratate cu adalimumab versus placebo). Pentru a stabili nivelul calităţii vieţii pacienţii au completat un chestionar IBDQ (Inflammatory Bowel Disease Questionnaire), rezultatele fiind între 32 şi 224 de puncte, scorul de 170, sau mai mare, corespunzând stării de remisie. În momentul în care au intrat în studiu scorul mediu avea o valoare de peste 170, însă după 20 de săptămâni în cadrul lotului placebo nu au mai fost înregistrate scoruri de 170 sau mai mari.
 Având în vedere rezultatele obţinute cercetătorii concluzionează: “adalimumab reprezintă o opţiune terapeutică nouă importantă în tratamentul bolii Crohn”
 
Gut 2007;56:1232-1239.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!