Centru educaţional la Spitalul pentru Copii 'Marie Curie'

on . . Accesări: 4127

La Spitalul de Copii "Marie Curie" a intrat în funcţiune un Centru educaţional destinat copiilor spitalizaţi o perioadă mai lungă pentru asigurarea unei continuităţi în pregătirea pentru şcoală, a declarat, pentru Rompres, prof.dr. Florin Iordăchescu. Tot la acest centru pot fi aduşi copiii care nu sunt încă elevi şi care pot beneficia, aici, de pregătire.
 Inaugurarea a fost posibilă cu sprijinul unei fundaţii irlandeze şi al unor ONG-uri din Belgia. Centrul va purta numele de Sf. Faustina, o sfântă catolică poloneză, deoarece spitalul a fost construit de polonezi, după cutremurul din 1977.
 Centrul va avea trei învăţători, o profesoară, o educatoare, toţi plătiţi de fundaţia belgiană, iar conexiunea cu programa şcolară va fi asigurată de ªcoala nr. 96, a precizat prof. dr. Florin Iordăchescu.
 În ţările dezvoltate, unde există acest tip de învăţământ, copiii trebuie să aibă o educaţie permanentă şi să nu îşi întrerupă pregătirea în perioada în care sunt spitalizaţi.
 Centrul este pregătit să primească 10-15 copii şi este dotat cu bibliotecă, săli de clasă, o sală pentru computere, intenţia fiind de a se asigura şi învăţarea de limbi străine.
 În ceea ce priveşte Fundaţia belgiană NONA, aceasta de la început şi-a definit clar strategia inspirată din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, aceea că fiecare copil are dreptul la educaţie.
 "În mod concret, aceasta s-a tradus prin obligaţia de a plăti salariile unui număr limitat de profesori şi educatori", a spus reprezentantul fundaţiei belgiene.
 El a menţionat, însă, că asistarea materială va fi limitată ca timp, subliniind că asigurarea plăţii salariilor celor care îi pregătesc pe copii este posibilă, în mare parte, şi graţie ajutoarelor substanţiale primite din partea provinciei Flandra orientală.
 Reprezentantul fundaţiei belgiene a făcut apel la autorităţile române ca să facă toate eforturile necesare pentru a integra această iniţiativă în cel mai scurt timp şi în sistemul şcolar existent, astfel încât să poată exista şi în alte unităţi sanitare.
 "Noi credem sincer că România în acest domeniu are capacitatea de a demonstra comunităţii europene că acele triste imagini din 1990 care, din păcate, la noi încă trăiesc în spiritul oamenilor, aparţin definitiv trecutului. Noi vom face tot ceea ce este omeneşte posibil pentru a ajuta", a afirmat reprezentantul fundaţiei belgiene .
 La finalizarea centrului a contribuit şi spitalul, prin asigurarea plata tuturor utilităţilor şi prin acordarea spaţiului unde funcţionează centrul construit în stil irlandez.
 La inaugurare a participat ambasadorul Belgiei la Bucureşti şi reprezentantul Ambasadei Poloniei.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!