Muzica şi tulburările de somn

on .

Somnul, o componentă „vitală” a vieţii, poate deveni o adevărată problemă la oamenii mai în vârstă. Studii recente efectuate în Franţa şi în Taiwan arată că ascultarea de muzică înainte de culcare îi poate ajuta pe vârstnici să doarmă mai mult şi mai bine.

Un articol publicat în ediţia din februarie 2005 a The Journal of Advanced Nursing arată că oamenii în vârstă cu tulburări de somn au prezentat o îmbunătăţire de 35% după ce au ascultat muzică timp de 45 de minute înainte de culcare.
  Într-un alt studiu efectuat de Hui-Ling Lai din Taiwan au fost urmăriţi 60 de pacienţi cu vârsta cuprină între 60-83 de ani, fiind create două grupuri egale: grupul care a ascultat muzică şi grupul de control. Pacienţii au fost astfel selectaţi încât să prezinte tulburări ale somnului, dar să nu fie mari consumatori de cafea sau somnifere. Grupul de pacienţi care a ascultat un anumit tip de muzică a prezentat anumite modificări fiziologice, precum scăderea frecvenţei cardiace şi a mişcărilor respiratorii. Grupul care a ascultat muzică a prezentat o îmbunătăţire de 26% în prima săptămână.
  Au fost utilizate anumite piese şi stiluri muzicale, care erau cunoscute pentru efectul lor de reducere a durerilor postoperatorii, precum şi muzică populară chinezească. Monitorizarea celor două grupuri a fost făcută timp de 3 săptămâni.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!