Comisia Europeană adoptă norme privind obţinerea de ţesuturi şi celule umane

on . . Accesări: 4729

Comisia Europeană a adoptat normele de calitate şi securitate care vor facilita cooperarea în materie de donare, obţinere şi testare a ţesuturilor şi celulelor umane şi a produselor derivate - notează agenţia spaniolă de presă EFE. Executivul comunitar prevede criterii de sănătate pentru donatori şi o serie de condiţii pe care trebuie să le îndeplinească instituţiile specializate în obţinerea de ţesuturi  şi celule umane. De exemplu, nu vor putea fi donatori persoanele purtătoare ale virusului HIV şi bolnavii de hepatită sau de boala Creutzfeldt-Jakob.
 Cu această directivă, Comisia Europeană "va garanta un înalt nivel de protecţie a sănătăţii publice în toate statele membre şi va preveni transmiterea de boli prin celule şi ţesuturi donate", potrivit unui comunicat al executivului comunitar.
 Adoptarea unei serii de criterii comune va facilita cooperarea între ţările Uniunii şi va asigura aceeaşi protecţie pentru pacienţi în oricare ţară europeană.
 O a doua directivă, promisă pentru al doilea semestru al acestui an, va determina criterii pentru înmagazinarea, procesarea şi păstrarea ţesuturilor şi celulelor umane donate.(Rompres)

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!