Studenții mediciniști vor rezidențiat descentralizat și subiecte unice

on . . Accesări: 1471

 

 

 

Reprezentanții Asociațiilor Studenților la Medicină vor rezidențiat descentralizat în cele șase centre universitare, precum și subiecte unice, doleanță pe care și-au exprimat-o în urma unei întâlniri cu ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, informează AGERPRES. 

Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, reprezentanții studenților au cerut ca, anul acesta, concursul să fie organizat la fel ca în anii trecuți, descentralizat, în cele șase centre universitare — București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara.

 

De asemenea, studenții au solicitat subiecte unice în toate cele șase centre, iar Comisia de elaborare a acestora să fie stabilită la nivel național și alcătuită din membrii celor șase universități. Subiectele vor fi elaborate din Compendiul nou aprobat.

"S-a mai convenit ca tematica de concurs să fie comunicată de către Ministerul Sănătății pe pagina de web a instituției (www.ms.ro) și prin publicația de specialitate "Viața Medicală", în cel mai scurt timp", se mai arată în comunicatul citat.

Continuarea articolului pe Agerpres.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

Citeste si...

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!