Poluarea aerului duce la naşterea unor bebeluşi cu greutate mai mică (studiu)

on . . Accesări: 2190

 

 

 

Potrivit unui studiu publicat în revista americană Environmental Health Perspectives, femeile însărcinate expuse la aer poluat în primele săptămâni de sarcină par a naşte copii cu greutate mai mică.

Cercetătorii au studiat femei în ultima perioadă a sarcinii la Beijing, în vara lui 2008. În acest oraş deosebit de poluat, autorităţile chineze au făcut eforturi pentru scăderea poluării aerului cu ocazia Jocurilor Olimpice din 2008. Femeile care au născut în acea perioadă au adus pe lume bebeluşi cu greutate mai mare decât cei născuţi înainte sau după evenimentul sportiv, conform studiului menţionat.

 

În cadrul cercetării au fost analizate datele privitoare la 83.672 naşteri la termen (37-42 de săptămâni de gestaţie în momentul naşterii), mamele locuind în patru districte urbane din Beijing. Cercetătorii au comparat greutatea copiilor născuţi de mame însărcinate în opt luni în timpul Jocurilor Olimpice şi Paralimpice din 2008 din capitala Chinei cu cea a bebeluşilor aflaţi în acelaşi stadiu de sarcină în 2007 şi 2009, când nivelurile de poluare în Beijing erau mai ridicate. 

Ei au constatat că bebeluşii născuţi în 2008 cântăreau în medie cu 23 de grame mai mult decât cei care au venit pe lume în aceeaşi perioadă din 2007 şi 2009. 

Guvernul chinez a luat măsuri drastice pentru reducerea poluării la Beijing în timpul JO, limitând circulaţia maşinilor, închizând uzine sau suspendând proiecte de construcţie. Măsurile, care au fost ulterior flexibilizate, au dus la scăderea semnificativă a concentraţiilor de particule fine şi de gaze poluante timp de şase-şapte săptămâni (cât au durat JO).

Ultimele săptămâni de sarcină constituie o perioadă cheie pentru dezvoltarea fătului, îndeosebi pentru sistemele nervos central, cardiovascular şi musculo-scheletic. Cercetarea sugerează faptul că poluarea ar putea avea un impact asupra acestei perioade de dezvoltare fetală. Potrivit cercetătorilor, nu este deocamdată clar mecanismul biologic prin care expunerea mamei la poluare determină o greutate mai mică la nou-născut. Ei menţionează totuşi câţiva factori care ar putea juca un rol în acest fenomen, printre care alterarea funcţiilor placentei şi scăderea nutrienţilor pe care îi primeşte fetusul, lucru ce i-ar putea reduce creşterea. 

Acelaşi grup de cercetători a efectuat un studiu asupra reducerii poluării în timpul JO de la Beijing şi a efectelor benefice asupra sănătăţii cardiovasculare, publicat în Journal of the American medical Association (JAMA) în 2012.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!