David Cameron trage un semnal de alarmă în legătură cu pericolul rezistenţei bacteriilor la antibiotice

on . . Accesări: 1735

 

 

 

AFP informează că premierul britanic David Cameron a cerut comunităţii internaţionale să-şi intensifice eforturile pentru găsirea de soluţii noi la rezistenţa anumitor bacterii la antibiotice, avertizând că există riscul "întoarcerii medicinei în Evul Mediu". 

David Cameron a calificat drept 'o ameninţare reală şi tulburătoare' dezvoltarea rapidă a bacteriilor rezistente la antibiotice la nivel mondial. 'Nu este o ameninţare îndepărtată, este ceva ce se întâmplă sub ochii noştri.

Dacă dăm greş, ne vom confrunta cu un scenariu aproape de neimaginat în care antibioticele nu vor avea niciun efect, a întoarcerii medicinei în Evul Mediu unde infecţiile şi rănile care azi pot fi tratate vor ucide din nou', a spus el.

Declaraţiile lui David Cameron au loc după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a tras un semnal de alarmă în luna aprilie când a avertizat că infecţii considerate în prezent minore riscă să fie fatale în viitor.

'Nu trebuie să lăsăm să se întâmple acest lucru şi doresc să văd un răspuns global mai puternic şi mai coerent', a subliniat David Cameron, referindu-se la crearea unui grup internaţional de experţi pentru dezvoltarea unei 'noi generaţii' de antibiotice. 

Întrebat miercuri de BBC, profesorul Sally Davies, principalul consilier guvernamental britanic pe probleme de sănătate, a insistat asupra necesităţii unei 'acţiuni imediate la nivel global pentru a se reduce rezistenţa la antibiotice'. 'În Europa, cel puţin 25.000 de persoane mor în fiecare an din cauza infecţiilor care rezistă la tratamente. Dezvoltarea de noi antibiotice va fi crucială pentru rezolvarea acestei crize care va avea impact asupra tuturor aspectelor medicinei moderne', a spus oficialul britanic.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!