Sindromul Fitz-Hugh-Curtis (FHC) a fost descris pentru prima dată în 1920 şi se manifestă prin dureri localizate în regiunea abdominală superioară, dureri rezultate în urma ascensionării unui proces infecţios pelvin, ducând astfel la inflamaţia capsulei hepatice sau a diafragmului. Se asociază frecvent cu salpingita acută, însă poate apărea şi fără a fi însoţită de semnele şi simptomele bolii inflamatorii pelvine.
Fiziopatologie
Sindromul FHC reprezintă o manifestare extrapelvină a bolii inflamatorii pelvine. Până de curând, Neisseria gonorrhoeae a fost considerată cea mai frecventă cauză, însă studiile recente arată că infecţia cu Chlamydia trachomatis determină de 5 ori mai frecvent acestă boală inflamatorie pelvină. Răspândirea bacteriei are loc prin circularea lichidului abdominal dincolo de ligamentul paracolic drept, în spaţiul subfrenic şi la nivelul suprafeţei hepatice. Diseminarea limfo-hematogenă nu este exclusă.
Frecvenţă
Sindromul Fitz-Hugh-Curtis apare la 15-30% din femeile cu boală inflamatorie pelvină. Afectează cu preponderenţă sexul feminin, au fost însă raportate şi câteva cazuri de îmbolnavire la bărbaţi.
Manifestări clinice
Sindromul FHC se manifestă în 2 faze: faza acută şi faza cronică.
Faza acută: - durere instalată brusc în aria de proiecţie a colecistului
- posibilă iradiere a durerii la nivelul umărului drept
- durere de tip pleuritic care este intensificată de manevra Valsalva
- ocazional: graţă, vărsături, frisoane, febră, transpiraţii nocturne
- asociere frecventă cu salpingita acută
Faza cronică: - constă în persistenţa durerii în etajul abdominal superior sau în ameliorarea simptomatologiei din faza acută.
Examenul obiectiv nu decelează semne patognomonice, prezenţa bolii inflamatorii pelvine, precum şi a culturilor pozitive pentru Chlamydia sau Neisseria susţin diagnosticul de sindrom FHC.
Diagnostic diferenţial
- Apendicită
- Colecistită
- Litiază biliară
- Hepatită acută
- Litiază renală
- Pancreatită acută, cronică
- Ulcer peptic
- Pneumonie
- Embolie pulmonară
- Sarcină ectopică
- Pielonefrită
- Abces subfrenic.
Examinări paraclinice şi de laborator
Pun în evidenţă culturi pozitive din lichidul cervical pentru Chlamydia sau Neisseria, leucocitoză, VSH crescut. Din cauză că infecţia afectează rar parenchimul hepatic, transaminazele sunt în general în limite normale.
Ecografia abdominală: poate pune în evidenţă aderenţe perihepatice, mai ales atunci când este prezent lichid în cavitatea peritoneală; ajută la excluderea diagnosticului de litiază.
CT: ajută la excluderea altor afecţiuni.
Radiografia toracică: poate evidenţia o elevare a hemidiafragmului drept, exclude prezenţa unui proces pneumonic.
Laparoscopia: reprezintă metoda standard de diagnostic. În faza acută, inflamaţia peritoneului şi a capsulei hepatice se evidenţiază sub forma unui exudat gri sau a unor granulaţii. În faza cronică apare aspectul tipic de „corzi de vioară” datorită aderenţelor create între peretele abdominal, ficat şi diafragm.
Tratament
Antibioticele stau la baza tratamentului, asocierile utilizate fiind: Ceftriaxon cu Doxiciclină; Ofloxacin cu Metronidazol; la pacientele internate folosindu-se Cefotetan cu Doxiciclină sau Clindamicină cu Gentamicină. La acestea se recomandă asocierea analgezicelor pentru comfortul pacientelor.
Pacientele pot fi tratate ambulator, cu exceptia cazului când prezintă:
- infecţie HIV
- abces tubo-ovarian uni- sau bilateral
- imposibilitatea administrării orale a tratamentului datorită greţurilor şi a vărsăturilor
- sarcină
- eşecul tratamentului ambulator.
De asemenea, laparoscopia poate fi folosită pentru reducerea simptomatologiei prin liza aderenţelor intraabdominale. Activitatea sexuală trebuie interzisă până la tratarea partenerului.
La pacientele internate tratamentul antibiotic injectabil continuă până la dispariţia febrei, reducerea simptomatologiei şi posibilitatea administrării orale a medicamentelor. Durata tratamentului trebuie să fie de 14 zile. Pacientele tratate ambulator trebuiesc reevaluate la 48-72 de ore pentru a verifica eficacitatea tratamentului instituit.
Prognostic
Prognosticul este excelent. Multe cazuri sunt asimptomatice, diagnosticul fiind stabilit în momentul efectuării unei intervenţii chirurgicale (când sindromul este în faza cronică).
Bibliografie
1. Counselman FL: An unusual presentation of Fitz-Hugh-Curtis syndrome. J Emerg Med 1994 Mar-Apr; 12(2): 167-70
2. Lopez-Zeno JA, Keith LG, Berger GS: The Fitz-Hugh-Curtis syndrome revisited. Changing perspectives after half a century. J Reprod Med 1985 Aug; 30(8): 567-82
3. Perlman PE, Mills RL: Fitz-Hugh-Curtis syndrome. Am Fam Physician 1987 Oct; 36(4): 162-4
4. Gilbert DN, Moellering RC Jr, Sande MA: The Sanford Guide to Antimicrobial Therapy. 29th ed. Hyde Park, Vt: Antimicrobial Therapy; 1999.
