Primariat 2011 - Publicaţia de examen

on . . Accesări: 10132

stetoscop.jpgMinisterul Sănătăţii  organizează la data de 8 iunie 2011, examen pentru obţinerea gradului de primar pentru medicii, medicii dentişti şi farmaciştii cu minim 5 ani vechime ca specialişti,  în  specialitatea pentru care doresc să obţină gradul de primar, până la data de 31 decembrie 2011. Examenul se va desfăşura în  centrele universitare medicale: Arad, Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Oradea, Sibiu, Târgu-Mureş şi Timişoara. Candidaţii vor depune dosarele de înscriere pentru examen la direcţiile  de sănătate publică judeţene, respectiv  a Municipiului   Bucureşti şi după caz, la ministerele cu reţea sanitară proprie,  până la data de 11 mai 2011, inclusiv. Cadrele didactice şi  de cercetare ştiinţifică  medicală vor depune dosarele de examen în aceeaşi perioadă, la  sediul Ministerului Sănătăţii  din str. George Vraca nr. 9 sector 1, Bucureşti. Arondarea candidaţilor pe specialităţi şi centre universitare va fi stabilită de Ministerul Sănătăţii şi afişată pe site-ul www.ms.ro  la data de 26 mai 2011. Listele nominale ale candidaţilor admişi, data, locul şi ora de prezentare la examen se vor afişa pe site-ul www.ms.ro  la data de 3 iunie 2011.
Tematicile de examen sunt cele publicate în  Viaţa Medicală  numerele 2 – 7 din anul 2001, cu excepţia specialităţilor:
- medicină  de urgenţă  – publicată în Viaţa Medicală nr. 15/2001
- medicină de familie - publicată în Viaţa Medicală din 4 aprilie 2000;
- chirurgie OMF şi chirurgie dento-alveolară -publicate în Viaţa Medicală nr.31/31.07.2009;
- endocrinologie –publicată în Viaţa Medicală nr.5/30 ian.2009.
- expertiza medicală a capacităţii de muncă- publicată în Viaţa Medicală nr.30/24.07.2009   
- pentru specialitatea ORL tematica nu a fost revizuită şi rămâne valabilă cea publicată în anul 1981;
- farmacie clinică şi laborator farmaceutic, inclusiv cu completarea din anul 2010 farmacologie clinică aprobata de conducerea MSP  în anul 2008.  Acestea sunt afişate pe site-ul www.ms.ro.
- pentru specialitatea medicină legală nu se va susţine proba scrisă
Fiecare probă în parte este eliminatorie dacă nu se obţine minim nota 8,00, media minimă de promovare şi confirmare în gradul profesional de medic/medic dentist/farmacist primar este 8,00.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!