Din 14 octombrie se susţine examenul de specialitate

on . . Accesări: 6108

ex-clinic.jpgMinisterul Sanătăţii Publice organizează începând cu data de 14 octombrie 2008 examen pentru obţinerea titlului de medic specialist. În vederea susţinerii examenului rezidenţii pot opta pentru unul din centrele universitare în care au efectuat pregătirea. Arondarea pe aceste centre universitare medicale şi componenţa comisiilor de examen a fost stabilită de Ministerul Sanătăţii Publice şi publicată pe site-ul: http://perfmed.ro

Confirmarea ca specialişti se va face cu respectarea duratei de pregătire în specialitatea respectivă, rezidenţii care încheie pregătirea după data de 31 dec.2008 vor fi confirmaţi în specialitate pe baza de cerere şi adeverinţă eliberată de unitatea angajatoare, din care să reiasă finalizarea stagiului de pregătire. Rezidenţii care din motive obiective, după susţinerea examenului de specialist, întrerup pregătirea, vor informa în scris Ministerul Sanătăţii Publice asupra situaţiei survenite, în vederea confirmării ca specialist după completarea pregătirii. Rezidenţilor care nu se prezinta la examen (cu exceptia celor care au aprobarea Ministerului Sanătăţii Publice de prelungire a stagiului de rezidenţiat) sau nu promovează examenul de specialist, le încetează stagiul de pregătire în rezidenţiat.
Echipa de la postamedicala le urează tuturor mult succes!

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!