Noutăţi privind studiile complementare

on . . Accesări: 8523

În temeiul aprobării MSP nr. EN/5818/ 1.06.2007, începând cu aceeaţi dată, CNPDSB eliberează adeverinţe privind parcurgerea, în cadrul specializării prin rezidenţiat, a unor module similare, total sau parţial, cu unele programe de studii complementare pentru obţinerea de atestate, potrivit prevederilor ord. MS nr. 418/2005. Drepturile şi obligaţiile aferente acestor abilităţi fac parte integrantă din competenţa profesională standard a medicilor cu specializările respective.
 Documente necesare obtinerii adeverintei:
1. Cerere tip pentru eliberarea adeverinţei
2. Copie a carnetului de rezident cu modulul respectiv consemnat ca promovat, semnat şi parafat de responsabilul de modul sau de îndrumătorul de rezidenţiat
3. Copie a ordinului de confirmare ca medic specialist
4. Copie a certificatului de membru al Colegiului Medicilor din Romania
5. Adeverinţa semnată şi parafată de responsabilul de modul sau de îndrumătorul de rezidenţiat, prin care se confirmă autenticitatea datelor din carnetul de rezident
6. Dovada achitarii taxei de 35 RON în contul CNPDSB.
 În cazul în care modulul respectiv a fost efectuat în cadrul modulului de baza al specializării şi nu a fost consemnat distinct în carnetul de rezident, este suficientă adeverinţa obţinută de la responsabilul de modul sau de la îndrumătorul de rezidenţiat, alături de ordinul de confirmare ca medic specialist, certificatul de membru al CMR şi documentul de plată a taxei.
 Cei în drept se vor adresa Dr. Adrian Nedelciu, şeful Serviciului Atestate, programe de pregătire complementară, din cadrul CNPDSB.
 Alte detalii la telefon/fax 021-255.55.44
 
Sursa: www.perfmed.ro

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!