Evenimentul medical al săptămânii: Forumul Naţional Medic.ro, ediţia a II- a

on . . Accesări: 5769

A doua ediţie a Forumului Naţional Medic.ro se va desfăşura în perioada 22 - 24 mai 2008 la Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu. Puls Media Network, iniţiatorul şi organizatorul primului eveniment de tip forum pentru medicii de familie, îşi respectă promisiunea făcută cu ocazia primei ediţii, în 2007, de a transforma Forumul Medic.ro într-o manifestare cu caracter itinerant. Decizia de a organiza Forumul la Sibiu, în centru ţării, s-a născut din dorinţa de a facilita participarea medicilor de familie din toată ţara la dezbaterea celor mai importante probleme ale comunităţii lor.
 Ce e nou în acest an ne spune dr. Eduard Armeanu, Redactor Sef Medic.ro. „Ediţia de anul acesta aduce multe noutăţi. În primul rând, un concept novator, bazat pe interactivitate, cu moderatori şi televoting. Atât lectorii cât şi moderatorii sunt medici de familie din toată ţara. Forumul este axat pe două teme majore, medicală şi managerială, cea de-a doua jucând un rol din ce în ce mai important în viaţa cabinetului. Se vor dezbate aspecte legate de importanţa cunoaşterii legislaţiei specifice dar şi modalităţile de eficientizare a activităţii medicului de familie. Medicul de familie trebuie să devină şi un bun manager”.
 Tema principală a Forumului Medic.ro este “De la practician la manager”, iar programul conţine în proporţie egală teme ştiinţifice şi teme de management al cabinetului medicului de familie.
 Mai multe informaţii despre eveniment se pot obţine pe www.forummedic.ro
 Pentru detalii, vă rugăm contactaţi: Mona Arsulescu - PR Executive Puls Media Network, Tel.:0040 21 404 14 15, E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!